GANDUL CARE SE REFLECTA

Una din cele mai raspandite si creative interactiuni naturale, este reflectarea. Fortelor aplicate formelor li se raspunde prin reactiuni egale, orientate in sens contrar. Energiile cinetice transmise corpurilor elastice se transfera reflectant.

Radiatia luminoasa principalul vector purtator de energie si informatie, se reflecta regulat sau difuz pe suprafetele corpurilor, imbogatind continuu mesajul comunicat de obiectele iradiate, permitand bio analizorilor sa capteze aceasta radiatie si sa o comunice procesorului mental unde unda radianta este reflectata modal ca aspect realitate.

Cu siguranta cel mai obscur procedural dar mai ingenios act informational reflectant si auto reflectant, este gandul uman, este acel impuls atot-caracterizant care absoarbe in sine lumea si care se intoarce catre sine, cuprinzandu-se pe sine, oglindit in cea mai subtila, mai impenetrabila, mai transparenta, mai invizibila dar permanenta frontiera, care este "constienta".

Cand gandul s-a oglindit in constienta s-a intors catre sine si s-a recunoscut pe sine, astfel a inceput jocul infinit al ipostazelor autoreflectante ale mintii oglindita in toate directiile de constienta, generand individualitatea reflexiv-discursiva.

A privi inseamna a capta o reflectare radianta, a reprezenta modal, contureaza o prelucrare de reflectare si o obiectivare a lumii, dar "a vorbi", este reflectarea subiectiv creativa a lumii intr-o constienta.

Intelegerea vorbirii este reflectarea suprema, cel care intelege cuvintele-forme este subiectul intelectiv, este agentul auto-reflectant.

Cu zeci daca nu sute de milenii in urma a inceput jocul creativ lingvistic si de atunci nu a mai incetat a fi jucat niciodata.

Primele cateva fiinte rudimentar reflexive lingvistic s-au trasnformat in miliarde, iar reteaua de oglindiri semantice ale naturii si subiectivitatii, a capatat o asemenea extensie si rafinament corelant, incat e pe cale sa capteze in ierarhia sa de legi si cauze intregul univers, explorandu-l in toate detaliile si reconstituindu-l in mediul simulant magic al constientei conceptualizante, atot cunoscatoare.

Exista o diversitate de feluri de a vorbi si poate inca mai multe de a intelege sau a nu intelege vorbirea, dar pentru fiecare procedeu semantic societatea a creat omul potrivit, iar lumea s-a umplut cu individualizari semantic specializate, fiecare stiind sa vorbeasca mai bine despre ceva anume, iar cei care nu si-au descoperit inca vre-un talent in arta vorbire, il descopera cu necesitate in intelegere.

Fiecare om identifica in oceanul discursivitatii o insula, un arhipelag, sau un continent, unde ar vrea sa calatoreasca, sa cerceteze lingvistic si eventual sa ramana si sa isi cultive gradina ratiunii.

Una din cele mai timpurii tehnici conceptuale specializate, doritoare sa absoarba in sensuri fiinta lumii si fiinta care da fiinta lumii, a fost vorbirea filozofica.

Filozofie e un cuvant compozit de origine greaca care punand impreuna "iubirea si filozofia", a dat nastere celui mai ciudat, mai neverosimil hibrid semantic, anume vorbitorul filozof.

Nu e deloc clar din ce motiv nu a fost numit direct intelept, cel caruia i se atribuia stiinta vorbirii profunde si adevarate despre orice, din ce motiv a fost acesta calificat drept "iubitor de intelepciune". Sa fie iubirea de intelepciune superioara purei intelepciuni, dar ne-indragostita de sine, sa fie inferioara, greu de spus, ba chiar imposibil.

Cert este ca filozoful vrea sa stie totul despre toate, vrea sa vorbeasca despre toate si sa spuna tot ce e de spus despre indiferent ce subiect. Filozoful priveste cu o mirare docta sau ingenua natura si incearca sa o re-constituie in cuvinte, sa ii dea legi naturale prin intermediul legilor sintactice si semantice, sa ii dea dinamism, reciprocitate interactiva si cauzalitate, prin operanzii abstracti, care pun laolalta o multime de sensuri particulare convergente si obtin unul singur, care le exprima pe toate.

A filozofa insemna a pune cele mai stupide sau mai relevante si dificile intrebari si a incerca un raspuns cat mai stralucitor, mai ambiguu si greu de inteles, dar nu neaparat si veridic.

Din cate stim omul face ca profesionist filozofie de vreo patru milenii, iar in acest interval de timp s-au adunat multe cuvinte, multe expresii si multe discursuri filozofice, care se ocupa prin program, de tot ce e ste omenesc, ba chiar si de ce este supra-omenesc din moment ce si fiinta diabolica sau divina au devenit teren de filozofare.

Primii filozofi au vrut sa stie si sa spuna in cuvinte, unde se afla, ce fel de lume ii inconjoara, cine a facut-o, sau cum s-a facut lumea singura, cand tot filozofii au stabilit prin rationamente adanci, ca realitatea s-a creat pe sine, "ca isi este suficienta siesi", ca sa folosim o veche expresie filozofica.

Odata stabilita originea lumii si fixata in cateva forme-forte-principii elementare, filozoful a vrut sa afle in ce fel lucrau creativ si cauzal, acele energii principii, argumentate ca necesare de ratiunea sa, cum aparea din jocul lor combinativ noutatea naturala, fie aceasta forma, miscare relatie, proprietate sau o mixtura imprevizibila a acestora.

Dar filozofului nu i-a fost suficient de amplu spatiul cercetarii realitatii si foarte repede a intors privirea spre propria realitate, mult mai dificil de obervat, analizat si inteles cauzal.

Ce este omul, de unde vine si catre ce orizont re-umanizant se indreapta, se spune ca au fost printre primele intrebari filozofice puse de cei doritori sa se exploreze-cunoasca si sa inchege cunoasterea de sine in cuvinte.

-Omul este un produs al fortelor si cauzelor realitatii, la fel ca orice alt obiect sau proces nartural, au spus unii filozofi.

-Omul nu difera decat prin diversitate structurala si prin complexitate functionala, de alte forme si functii naturale sau create de el, nedotate cu puterea constientei, singura forta reflectanta de realitate si de sine.

-Omul este un produs divin, imposibil de construit folosind caramizile substanta, liantul energie si principiul combinativ "cauza naturala".

In om se oglindeste inima zeului prin sublima afectivitate, dar se mai oglindeste si mintea zeului atot-creator, prin ratiune, prin puterea de a descoperi ceva in plus, ceva invizibil intr-o observatia a naturii, dar separabil si organizabil cauzal prin rationament.

-Daca omul este produs natural, daca este o masina super-ingenioasa, cum au decis unii filozofii, atunci el poate fi analizat in detaliu, descrise si intelese toate componentele si comportamentele sale, poate fi eventual fi copiat mecanic sau simulat.

Este inutil sa spunem cat de mult au dorit filozofii sa faca primul om, fie alcatuindu-l numai din cuvinte, fie utilizand si putina substanta, putina forta, ceva radiatie si o picatura de har divin, fara de care nu se poate.

Cat despre reusita filozoflui in a intelege si descrie legic verosimil realitatea, a gasi expresiile corect semnificante si precis corelante, apte sa descrie corect si complet fiinta lumii, parerile sunt impartite.

Din unele puncte de vedere actuale filozoful a fost primul om de stiinta, primul care a incercat sa cuantifice sintactic si semantic fundamentele realitatii, sa gaseasca acele componente conceptuale elementare care sa surprinda descrie formele primare si energiile creative elementare, care impreuna tes si destrama continuu marea panza decor a lumii, decor cu patru dimensiuni in care omul isi joaca propriile spectacole rationale, irationale, sau emotive.

Incontestabil filozoful a inventat conceptul cauza si poate si pe cel de efect, tot el a mai propus expresiile care surprindeau diferite variante de eveniment natural sau subiectiv, cum ar fi: proprietate, conditie, dependenta, lege, principiu, energie, substanta, semnificatie, si multe altele...

Dar filozofului i-a lipsit inspiratia, sau poate curajul de a admite ca singurul limbaj prin care natura poate fi modelata cantitativ si realizabile predictii asupra starilor ei viitoare, este limbajul matematic.

Filozoful antic stia cate ceva despre matematica, ba chiar marele filozof Platon nu ingaduia intrarea in cercul elevat al dialecticienilor din academie, a celor care nu cunosteau geometria, dar din pacate nu geometria elementara, cunoscuta cu doua milenii in urma, era ramura matematica capabila sa descrie dinamic realitatea naturala.

Din pacate pentru filozoful antic, acea matematica care putea furniza proceduri descriptive structural si interactiv ale formelor si fenomenelor naturale, s-a descoperit mult prea tarziu, pentru a mai fi recunoscuta ca o realizare a unei mintii filozofice.

Suntem la cateva milenii de primii filozofii, si de unii chiar pare ca ne desparte o asemenea distanta temporala enorma, prin naivitatea convingerilor; dar fata de altii la fel de departati in timp, ne simtim ca intre contemporani, cel putin prin viziunea lor sintetic explicanta, prin vointa si ingeniozitatea de a propune un cadru unitar conceptual, in care sa incapa si lumea si omul, cel in care se reflecta lumea si el insusi, ca autor al lumii.

                                                                                                Constantin Marghitoiu

                                                                                                15 Mai 2009