GANDUL CARE SE REFLECTA

Una din cele mai raspandite si creative interactiuni naturale, este reflectarea. Fortelor aplicate formelor li se raspunde prin reactiuni egale, orientate in sens contrar. Energiile cinetice transmise corpurilor elastice se transfera reflectant.

Radiatia luminoasa principalul vector purtator de energie si informatie, se reflecta pe suprafetele corpurilor, imbogatind continuu mesajul video, permitand simturilor sa capteze si mintii sa extraga forma si procesul natural din anvelopa radianta.

Cu siguranta cel mai obscur procedural dar mai ingenios act auto reflectant, este gandul uman, este acel transfer spontan sau indelung premeditat, de sine catre sine, de sine spre alt sine, sau de dorinta de alt sine in orice sine, oglindit in constienta.

Constienta este cea mai accesibila, mai intangibila, mai fluida, mai solida, mai stabila sau mai fluctuanta parte a umanului, care se cuprinde pe sine numai atunci cand se desprinde, si se desprinde de sine, atunci cand se respinge pentru a isi da interval de primire de real in sine si de recunoastere a realului, ca fundament al sinelui.

Cand realul s-a oglindit in constienta, s-a intors catre sine si s-a recunoscut pe sine ca autor de sine, astfel a inceput jocul mental infinit al simularilor autoreflectante, oglindite in toate spatiile constientei, formand individualitatea conceptual reflexiva.

A privi inseamna a capta o reflectare radianta si a o fenomenaliza, a vorbi depre privire, insemna a privi in constientizarea de sine a privirii realizante, si a o observa vazand, iar a intelege vorbirea, implica a separa eul generator de euri de eul creator de real, si al il face raspunzator de intreaga privire, de intrega vorbire si de toata intelegerea vorbirii, cuprinzatoare a plenitudinii simturilor, filtrata din infinitul univers.

Vorbirea este inversarea curgerii fluviului lumii, izvorat din ne-fiinta si deversat in fiinta, iar intelegerea vorbirii este reflectarea suprema, cel care intelege cuvintele-forme este subiectul identificator de sine, este omul intelectiv, agentul formal si cauzal, vectorul auto-reflectant.

Cu zeci daca nu sute de milenii in urma, a inceput jocul lingvistic facator de forme, facator de euri din facarea de forme, facator de colective de euri din euri izolate.

In prima faza jocul mental a izolat si schimbat parti ale naturii, in a doua a recunoscut si inceput sa manipuleze eul facator de realitate, iar in ultima faza a construit si dirijat mental super-eul facator de euri, sau de grupuri de euri socializate.

Primele cateva fiinte destul de curajoase petru a se inchide in capcana sensurilor si a eurilor construite semantic, au devenit cu timpul miliarde, iar reteaua lingvistica s-a extins dincolo de orice orizont material sau radiant, cuprinzand in sine trecutul, prezentul si viitorul.

Vorba si intelegerea vorbei, vazute ca oglindiri codate ale naturii ori subiectivitatii, au capatat o asemenea extensie, suplete si rafinament modelant, incat au captat in ierarhia corelarilor semantice cauze si efecte, legi si intamplari, efiland realul intr-un fir, strangandu-l ghem si tesand din el povestea a ceace nu poate fii, pana nu intra in scena cel ce exista doar atunci cand se reflecta.

Exista o diversitate de feluri de a vorbi si poate inca mai multe de a intelege, sau a nu intelege vorbirea, dar pentru fiecare procedeu declarativ si interpretant, mintea socializanta a creat regula discursiva si semnificanta potrivita si a daruit-o omului potrivit, iar lumea s-a umplut cu indivizi creativi lingvistic, fiecare dorind sa vorbeasca mai ales despre ce nu intelege dar ar vrea sa inteleaga si comunice.

Fiecare om identifica in oceanul discursivitatii o insula, un arhipelag, sau un continent, unde ar vrea sa calatoreasca, sa poposeasca, sa semene si sa recolteze semantic, sa ramana acolo si sa isi cultive gradina imaginatiei sau a ratiunii.

Una din cele mai timpurii tehnici conceptuale specializate, doritoare sa absoarba in sensuri fiinta lumii si fiinta care da fiinta lumii, a fost vorbirea filozofica.

Filozofie e un cuvant compozit de origine greaca, care punand impreuna 'iubirea si intelepciunea', a dat nastere celui mai ciudat, mai neverosimil hibrid semantic, anume "vorbitorul iubitor de intelegere", sau poate intelegerea iubitoare de vorbitor.

Nu e deloc clar din ce motiv nu a fost numit doar intelept, cel caruia i se atribuia stiinta vorbirii si cunoasterii ascunse dar adevarate, cunoastere despre ce se vede, despre ce se spune si despre ce se intelege sau nu se intelege, dar se declara si sustine.

Cert este ca filozoful a vrut sa stie din belsug despre toate, sa vorbeasca despre perceptie si sa inteleaga cu imagini sau sunete, a vrut sa stie fara sa stie, a dorit sa spuna ceva despre tot ce este, sau tot ce nu este dar ar trebui sa fie.

Filozoful este subiectul transformat in subiect, sau poate obiectul ridicat la rang de subiect, prin constientizarea constientizarii de sine.

Filozoful priveste cu o mirare severa sau suculenta natura si omul, incearca sa le re-constituie pe toate prin cuvinte, sa dea lumii cauze si legi naturale prin intermediul legilor sintactice si semantice, sa dea omului legi si scopuri morale, prin care acesta sa respecte natura atunci cand se serveste de ea, pentru se putea intari si servi pe sine.

A filozofa insemna a pune cele mai stupide sau mai autentice si dificile intrebari si a sugera un raspuns cat mai stralucitor sau opac, mai ambiguu in excesul de claritate, mai verosimil doar dupa ce este refuzat, controversat, sau inversat.

Din cate stim omul face ca amator sau profesionist filozofie, de vreo patru sau cinci milenii, iar in acest interval de timp s-au adunat multe cuvinte, multe expresii si multe discursuri filozofice, care se ocupa prin program, de tot ce este omenesc, ba chiar si de ce este sub sau supra-omenesc, din moment ce si fiinta diabolica si cea divina, au devenit teren de vanatoare pentru filozofare.

Primii filozofi au vrut sa inteleaga si sa spuna cumva, sau poate intai sa declare si apoi sa si inteleaga, unde se afla "ei", ce fel de lume ii inconjoara, cine a facut lumea, cum a facut-o, sau poate cum s-a facut ea singura, atunci cand s-a lepadat de toti filozofii si de toti iubitorii de filozofi.

Odata stabilita originea lumii si fixata in cateva forme-forte-principii elementare, filozoful a vrut sa afle in ce fel lucrau creativ si cauzal acele fiinte principii, creatoare de orice, sa le argumentezee ca necesare, sau sa le puna la indoiala ca imposibile ori inutile.

Dar filozofului nu i-a fost niciodata suficient spatiul realitatii si atunci a intors privirea spre propria i-realitate, mult mai dificil de observat, de analizat si inteles cauzal.

Ce este omul, de unde vine si catre ce orizont re-umanizant sau dez-umanizant se indreapta, se pretinde ca au fost printre primele intrebari filozofice, dar raspunsurile s-au pierdut sau au devenit atat de contradictorii, incat au fost parasite-uitate, fara nici o remuscare filozofica.

-Omul este un produs al fortelor si cauzelor realitatii, la fel ca orice alt obiect sau proces natural, au pretins unii filozofi.

El, omul, nu difera decat prin complexitate structurala si opacitate functionala, de adevaratele forme si miscari fizice, iar diferenta principala vine din posesia constientei, dar mai ales din inconstienta cu care reuseste constienta sa fie atat de divers populata cu orice, dar sa se ignore pe sine.

-Altii au pretins ca "Omul este un produs Divin", imposibil de construit sau inteles cauzal, folosind caramizile substanta, liantul "energie" si principiul combinativ creativ 'lege naturala'.

In om se pulseaza inima zeului prin sublima si infinita sa senzualitate si afectivitate, dar tot acolo se mai oglindeste si mintea zeului atot-facator, distins prin vointa si ratiune, prin puterea de a descoperi ce vrea si a argumenta necesitatea vointei sale.

Zeul om extrage ceva invizibil dintr-o semnificare si corelare a unei observatii a naturii, iar acest ceva este criteriul a-tot separabil, a toate organizabil cauzal si a toate demonstrabil, numit rationament.

-Daca omul este produs natural, daca este o masina super-ingenioasa, cum au decis material-filozofii, atunci el poate fi analizat in detaliu, descris si inteles, ba chiar poate fi recompus din alte parti, daca stim sa daruim si acestora flacara ratiunii, tensiunea emotiei si expandarea de sine nelimitata prin constienta.

Este inutil sa spunem cat de mult au dorit filozofii sa faca primul om, fie alcatuindu-l numai din cuvinte, fie utilizand si putina substanta, putina cauzalitate si multa radiatie-reflectie, toate inchegate si animate cu o picatura de har divin, fara de care nu se poate.

Cat despre reusita filozofului in a intelege si descrie legic omul si lumea sau lumile lui, parerile sunt impartite.

Dupa unele puncte de vedere, filozoful a fost primul om de stiinta, primul care a incercat sa izoleze si cuantifice semantic fundamentele realitatii, sa identifice acele componente concept elementare, care surprind cea mai mica urma de natural in cel mai sumar agregat de uman, care deriva forma din spirit sau spiritul din forma.

Incontestabil filozoful a inventat conceptul "cauza" si poate si pe cel de "efect", tot el a mai propus sensurile obscure care surprindeau diferite variante de eveniment natural sau subiectiv, cum ar fi: ‘proprietate, conditie, energie, lege, principiu, substanta, consecinta, si multe altele...

Dar filozofului i-a lipsit coerenta formala, sau poate curajul de a admite ca singurul limbaj prin care natura poate fi descrisa cantitativ si supusa predictiilor verosimile, este limbajul matematic.

Filozoful antic stia cate ceva despre matematica, ba chiar marele Platon nu ingaduia intrarea in clubul elevat al dialecticienilor din academie, a celor care nu cunosteau geometria, dar din pacate nu geometria accesibila cu doua milenii in urma, era ramura matematica capabila sa descrie coerent interactiv, lumea naturala.

Suntem la cateva milenii de primii filozofii, si de unii chiar ne desparte o asemenea distanta temporala enorma, prin naivitatea sau ambiguitatea convingerilor; dar in raport cu unii suntem contemporani prin ganduri, pe cand raportati la altii, suntem la ani lumina distanta intelectiva.

Numai iubirea, de filozofie, de realitate si de om, ramane inca argumentul principal ca "a filozofa", este si acum o necesitate, pentru ca filozofia este iubirea de cel care le iubeste pe toate si cauta sa le puna impreuna si sa le lege cauzal unele cu altele, in spiritul sau.

                                                                                                Constantin Marghitoiu

                                                                                                17 Iulie 2009